11 aprilie 2012

Bruschete

Papa asta a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Îmi imaginam că o să fie ceva bun dar nu cine ştie ce. Well, reţeta asta categoric trece la categoria favorite.

Bruschetta
Bruschete
E un aperitiv care se face - aşa cum îi place leneşei aici de faţă (de mine e vorba - să nu facem confuzii, k?) - simplu şi rapid.

În primul rînd ce-am avut eu pe lista:
- 4 roşii potrivite (am făcut doar pentru mine pentru că mofturosul a fost de neclinitit în dimineaţa cu pricina:-)
- câteva fâşiuţe de ardei gras roşu
- foarte foarte puţin castravete
- pâinică, of course
- 1 căţel de usturoi
- ulei
- câţiva stropi de zeamă de lămâie
- câteva frunzuliţe de pătrunjel verde
- busuioc, mentă, oregano (de la cutiuţa cu minuni, pardon! condimente)
- sare, piper

Bruschetta
Bruschete
Procesul tehnologic a decurs după cum urmează: :-)

Am tocat roşiile cubuleţe mici mici (doar pulpa - sâmburii i-am păpat la faţa locului). Tot cubuleţe au ajuns şi castravetele şi ardeiul gras. Le-am pus în bolul în care amestecasem de la bun început câteva picături de ulei, zeamă de lămâie şi condimente. Busuiocul e vioara întâi şi pe lângă dumnealui am mai pus - de capul meu - un strop de oregano şi un strop de mentă. Menta e ultima mea toană - am n-am treabă hop la plicul cu mentă!

Toate condimentele mele au fost de la plic. Aş fi preferat să fe proaspete dar au fost mai mult decât ok şi aşa. Am compensat însă cu nişte pătrunjel proaspăt tocat fin. Pentru că sunt uscate - le-am amestecat de la bun început cu uleiul şi zeama de lămâie - să aibe timp să îşi lase gustul.  Sare şi piper şi gata!

Am prăjit pâinica, am frecat-o cu căţelul de usturoi şi am pus amestecul de legume. O bunătate! Aaahhh bucătăria italiană! Un deliciu!

Bruschetta
Bruschete
Sigur sigur bruschetele astea vor fi vedetele mic dejunurilor mele de vară. Se fac cât ai clipi şi mai sunt şi bune şi sănătoase. I love Bruschetta! 


24 de comentarii:

  1. Simplu si foarte bun,mie imiplace varianta simpla!Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  2. ce bine arata! imi plac foarte mult bruschetele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Precum spuneam intra categoric la categoria favorite si pentru mine, Lavinia. Surprinzator de placuta combinatia painica prajita, usturoi, rosii, busuioc. Merci pentru comentariu.

      Ștergere
  3. Hmmm, imi plac fff mult bruschetele :)
    Nici nu stiu de ce n-am mai facut de mult timp :P
    Sarbatori Fericite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acusi vine sezonul rosiilor si la noi! Bruschetele vor fi des des des in meniu. Multumesc frumos! Sarbatori Fericite!

      Ștergere
  4. Ador bruschete cu rosii.Ale tale sunt foarte apetisante.
    Sa ai o zi faina in continuare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci frumos pentru comentariu. O seara buna si tie!

      Ștergere
  5. Ador bruschettele, sunt zeci de retete si toate sunt minunate ♥♥♥ Iar buschettele tale arata " buonissime" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Voi cauta si eu variante pentru ca sunt incantata de papa asta buna. M-am straduit sa arate cat mai bine. Merci!

      Ștergere
  6. Copilul meu le adora pur si simplu! Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urari. Multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi!

      Ștergere
  7. Ador bruschettele! Cum de altfel tot ce merge rapid si mai e si delicios!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Si eu sunt mare amatoare de retete rapide, simple, fara pretentii.

      Ștergere
  8. Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urari! Multa sanatate, fericire si multe impliniri!

      Ștergere
  9. Un aperitiv simplu si gustos!!
    Un Paste Fericit plin de dragoste si intelegere alaturi de cei dragi!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urari! Iti doresc si eu sanatate, fericire si belsug alaturi de cei dragi!

      Ștergere
  10. Foarte frumos blogul!
    Paste fericit alaturi de cei dragi!Hristos a inviat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a inviat! Merci pentru aprecieri. Am vizitat si eu blogul tau. O frumusete! Iar tortul cu soricei este super dragalas.

      Ștergere
  11. Si noua ne plac f mult, pentru disperatul meu fiu amestec rosiile si cu usturoi pisat, ca nu e destul doar sa ung painea. N-am incercat niciodata cu menta, buna idee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am facut o pasiune pentru menta. O vreme busuiocul era vioara intai - acum menta e vedeta. Pentru mine a fost o surpriza placuta si sa constat cat de bine merg rosiile cu usturoiul.

      Ștergere
  12. ce bine arata si ce pofta mi s-a facut :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vara asta o sa fac cat mai des. Si am sa caut variante ale acestei retete. Doar sa inceapa sezonul rosiilor noastre. Merci pentru comentariu!

      Ștergere